Beatrice Mahler: Cu siguranță, administrarea vaccinului este mult mai eficientă decât trecerea prin boala COVID-19 din punct de vedere al imunității

Beatrice Mahler: Cu siguranță, administrarea vaccinului este mult mai eficientă decât trecerea prin boala COVID-19 din punct de vedere al imunității
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, a explicat că vaccinul anti-COVID-19 produce în organism niște anticorpi specifici, „care ne apără în mod deosebit de intrarea virusului în organism”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Beatrice Mahler, despre eficiența vaccinului anti-COVID-19 din punct de vedere al imunității, în direct pe B1 TV

Referitor la faptul că experții israelieni susțin că vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer și BioNTech produce un nivel de anticorpi mai ridicat decât o formă gravă a bolii COVID-19,Beatrice Mahler a declarat marți, la „Se întâmplă acum!” cu Tudor Barbu: „Extrem de important este că vaccinul împotriva Covid este un vaccin care produce în organism niște anticorpi specifici care ne apără în mod deosebit de intrarea virusului în organism. Atunci când treci prin boală, organismul produce două tipuri de anticorpi, anticorpii împotriva proteinei Spike, adică acea coroană a virusului SARS-CoV-2, și niște anticorpi ai învelișului pe care îl are virusul. Pentru noi, protectivi în mod real sunt anticorpii împotriva acelei coroane, care sunt produși de administrarea vaccinului. Prin urmare, cu siguranță, administrarea vaccinului este mult mai eficientă dacă vorbim din acest punct de vedere, al imunității, negândindu-ne la efectele secundare și sindroamele post-Covid pe care le are trecerea prin boală”.

Până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 697.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat marți de Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit autorităților,630.236 de pacienți au fost declarați vindecați.

„În ceea ce privește bilanțul persoanelor vaccinate până la acest moment, în cursul zilei de ieri, după cum știm, în ultimele 24 de ore, la ora 17:00, când se face raportarea, au fost vaccinate 30.237 de persoane, dintre care 29.162 de persoane erau vaccinate cu prima doză şi 1.075 de persoane erau vaccinate cu doza de rapel. Numărul total de doze administrate de la data de 27 decembrie este 235.239, dintre care sunt 233.288 de persoane vaccinate cu prima doză, respectiv 1.951 persoane vaccinate cu doza unu și doza de rapel.Pot să vă spun, pentru situaţia de astăzi: la ora 13:30 erau deja vaccinate 20.303 persoane cu prima doză și circa 548 de persoane care își efectuau doza de rapel. Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare și, ulterior, reacții adverse înregistrate la platforma Agenției Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale din România au fost de 809 reacții comune şi minore şi nu s-au înregistrat reacții adverse severe la numărul de persoane pe care noi l-am vaccinat până la acest moment”, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, într-o conferință de presă desfășurată marți după-amiază.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`