Beatrice Mahler anunță valul 4 de COVID. Varianta Delta vizează și persoanele vaccinate

Beatrice Mahler anunță valul 4 de COVID. Varianta Delta vizează și persoanele vaccinate
Dr. Beatrice Mahler / Foto: Captură spot video Guvernul României

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București, crede că în curând, România va avea din nou valori semnificative în contextul crizei COVID, în ceea ce privește infectările, internările la ATI și decesele.

„Valul patru devine o certitudine în foarte multe state care nu sunt foarte departe de România. Vedem Rusia, care se confruntă cu un val de infectări, Marea Britanie, Spania, începe să crească numărul de cazuri și în Italia și Germania, cu tulpina Delta, și se pare că sunt câteva focare și în Grecia.

E o realitate pe care o așteptam, probabil, cu toții, dar nu trebuie să uităm că și aceste state, care se confruntă acum cu acest val de infectări au populație vaccinată”, a declarat Mahler la Digi24.

Avertismentul medicului Beatrice Mahler

Varianta Delta de SARS-COV-2 face victime și printre vaccinați, și printre nevaccinați, a mai transmis medicul.

„Ce e bine în Marea Britanie este că persoanele infectate nu ajung să preseze sistemul de sănătate, pentru că formele de boală la persoanele vaccinate sunt mult mai ușoare. Însă asta nu înseamnă că ele nu pot transmite infecția persoanelor nevaccinate, iar cei care sunt nevaccinați și au o infectare cu varianta Delta se pare că au nevoie de asistență medicală în procent mult mai mare decât la celelalte tulpini”, a mai punctat medicul, pentru sursa citată.

„Nu trebuie să ne relaxăm în această perioadă în care avem, într-adevăr, un număr foarte mic de cazuri, dar este îngrijorător ce se întâmplă în state unde populația este deja vaccinată și care ajung să se confrunte cu acest val de infectări”, a mai transmis Mahler.

Datele COVID-19 în România, la zi

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, un nou bilanț al epidemiei de coronavirus. Astfel, în ultima zi au fost depistate pozitiv 52 de persoane, iar 16 au fost reconfirmate în urma retestărilor. Numărul total al contaminărilor a ajuns la 1.080.792, din care 1.045.351 persoane vindecate. Bilanțul deceselor a crescut și el la 33.786 după ce, în ultima zi, 4 de bolnavi au murit și au fost raportate încă 177 de victime din trecut. În acest moment, în spitale sunt internați 450 de pacienți COVID-19, din care 73 la Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.346.449 de teste RT-PCR și 1.459.483 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.951 de teste RT-PCR (8.114 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.837 la cerere) și 11.723 de teste rapide antigenice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`