Caz fără precedent în justiția din România: Măcel între deținuți, în sala de judecată. Agresorii și-au aflat sentința

Caz fără precedent în justiția din România: Măcel între deținuți, în sala de judecată. Agresorii și-au aflat sentința

Patru deținuți încarcerați la Penitenciarul Bacău au primit o nouă condamnare cu executare, în urma unui scandal monstru iscat într-o sală de judecată. Totul s-a petrecut sub ochii magistraților și ai oamenilor care asistau în sală la proces, informează Adevărul.

Cazul fără precedent în istoria justiției din România a fost tranșat abia după 3 ani de anchetă și judecată. Episodul violent a avut loc în anul 2013, când cei 4 deținuți s-au năpustit asupra unui inculpat care „i-a turnat”.

5 ani de închisoare pentru agresorii din sala de judecată

În urma evenimentului sângeros, cei patru deținuți au fost condamnați de Judecătoria Bacău la câte 5 ani de închisoare, pe lângă pedepsele aflate în curs de executare: crime, înșelăciuni prin metoda „accidentul”.

Cei patru infractori au fost găsiți vinovați pentru săvârșirea infracțiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, încălcarea solemnității ședinței, tulburarea liniștii și ordinii publice și distrugere.

„În timpul şedinţei de judecată, la interpelarea judecătorului, persoana vătămată a arătat că nu a formulat contestaţie împotriva încheierii de cameră preliminară în cauză. La scurt timp după ce s-a aşezat din nou pe bancă, deţinutul Popiţanu Andrei l-a lovit cu pumnul stâng în zona feţei, acesta agresându-l în continuare împreună cu deţinuţii Aniţi Petru Paul, Benchea Ianoş Bogdan, şi Benchea Adrian Radu, toţi lovindu-l cu picioarele. Cei patru deţinuţi au reuşit să-l lovească de mai multe ori din cauză că gardul boxei deţinuţilor a împiedicat intervenţia agenţilor ce asigurau escortarea lor. Aceştia încercau să acţioneze din afara gardului împrejmuitor pentru a-i imobiliza pe agresori.

Din cauza busculadei create, gardul împrejmuitor s-a rupt şi a căzut la pământ, iar agenţii de escortă au reuşit să intervină în mod efectiv. După ce gardul a căzut la pământ, Benchea Ianoş Bogdan a dislocat un lemn din gard şi a încercat să lovească persoana vătămată, însă a fost împiedicat de un agent de escortă”, se arată în hotărârea instanţei.

Victima a necesitat între 5 și 7 zile de îngrijiri medicale. Andrei Popițanu va sta cel mai mult după gratii. Are peste 15 condamnări, plus alte dosare penale în curs de cercetare. Până în acest moment cel puțin, mai are de stat în spatele gratiilor 24 de ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`