Un conflict violent a izbucnit joi la Şcoala „Smaranda Gheorghiu” din Târgovişte, între două eleve de 12, respectiv 13 ani, care erau însoțite de câte un părinte.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, conflictul între cele două eleve a avut loc după ce acestea s-au jignit pe o reţea de socializare, iar fata de 12 ani a venit pentru a se răfui cu cealaltă.
„Conflictul între cele două fete a avut loc în curtea Şcolii nr. 3, fiind implicaţi şi câte un părinte al celor două. Poliţiştii au intervenit şi au aplanat scandalul, iar cei implicaţi au fost duşi la Poliţie pentru audieri”, a declarat, joi, purtătorul de cuvant Alexandra Niculae, potrivit Mediafax.
În urma incidentului, fata de 13 ani a reclamat Poliţiei că atât ea, cât şi mama sa au fost lovite de către fata de 12 ani şi de către tatăl acesteia, în timp ce fata acuzată susţine că ea a fost victima, fiind lovită de către cealaltă elevă şi de mama acesteia. La rândul său, directoarea Şcolii nr. 3, Mariana Stancu, care a intervenit pentru aplanarea altercaţiei, spune că a primit şi ea o palmă, dar că nu poate identifica autorul.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa a început o anchetă în acest caz, afirmând că va solicita Primăriei Târgovişte asigurarea pazei la această unitate de învăţământ.