Bătaie între doi elevi de clasa a VI-a din Drăgășani. Unul dintre ei l-ar fi atacat pe celălalt cu un cuțit de scrisori

Bătaie între doi elevi de clasa a VI-a din Drăgășani. Unul dintre ei l-ar fi atacat pe celălalt cu un cuțit de scrisori
Sursa foto: Pixabay

Un elev minor ar fi încercat să își lovească un coleg cu un cuțit ornamental pentru deschiderea scrisorilor, în timp unei altercații pe care au avut-o într-o unitate de învățământ din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, transmite Agerpres.

Poliția face cercetări cu privire la bătaia dintre cei doi elevi de clasa a VI-a din Drăgășani

Polițiștii au anunțat că efectuează cercetări.

„Referitor la incidentul din data de 25 ianuarie a.c., care a avut loc între doi elevi ai unei unităţi de învăţământ din municipiul Drăgăşani, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani”, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Unul dintre ei ar fi încercat să folosească un cuțit de scrisori în altercație

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea spune că în altercație au fost implicați doi elevi de clasa a VI-a. Cei doi ar fi început să se certe și ulterior s-au luat la bătaie. Unul dintre ei a mers acasă, în timpul pauzei, și s-a întors cu un cuțit pentru scrisori cu care ar fi încercat să îl lovească pe celălalt, dar a fost oprit și imobilizat de colegii de clasă.

„Este un incident regretabil, fiind vorba despre doi elevi foarte buni la învăţătură. Toţi cei implicaţi au fost audiaţi, iar astăzi (vineri, n.r.) am informat şi DGASPC-ul. Se vor constitui comisii la nivelul unităţii şi, evident, la finalizarea anchetelor se vor lua măsuri. Nu se pot tolera astfel de comportamente. Avem atâtea proiecte de prevenire şi combatere a violenţei în şcoli şi cu toate acestea încă avem astfel de incidente”, a afirmat inspectorul şcolar general al judeţului Vâlcea, Mihaela Andreianu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)