Bătaie în secția de votare. Candidatul PNL Slatina a lovit un consilier local PSD

Publicat: 09 06. 2024, 12:07
Actualizat: 09 06. 2024, 12:10

Bătaie la o secție de votare din Slatina, între doi candidați. Reprezentatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, și-a pierdut cumpătul duminică și l-a lovit pe consilierul local PSD Emil Popa. În urma incidentului, Emil Popa a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Incidentul s-a petrecut la Colegiului Național „Radu Greceanu”, iar autoritățile investighează incidentul pentru a stabili circumstanțele exacte în care a avut loc agresiunea.

La data de 9 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la unitatea spitalicească și acuză că ar fi fost agresată fizic.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, informează, duminică, Poliţia Slatina, potrivit reporter24.ro.