Bătaie cu răngi și ciocane între două clanuri rivale, în plină stradă, la Botoșani
Două clanuri rivale s-au bătut cu ciocane, răngi și topoare în plină stradă, la Botoșani, potrivit Observatornews.ro.
S-au bătut cu răngi și ciocane
Scandalul ar fi pornit de la o șicanare în trafic. Din mașini au coborât mai mulți indivizi.
„Au fost două grupuri. Ăştia din faţă i-au oprit pe ăia din spate şi au început exact aşa cum e în alte prăţi. Cu răngi, cu topoare”, a declarat un martor.
A fost nevoie de intervenția Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
„Au fost redicreţionate toate echipajele din teren, respectiv jandarmi, poliţişti de ordine publică şi rutieră, precum şi poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Toate persoanele implicate au fost imobilizate, apoi conduse la sediul Poliţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Doi dintre bătăuși au rămas în spital
Doi dintre scandalagii au rămas internați la spitalul de urgențe din Botoșani.
Pacientul de 61 de ani adus cu SMURD-ul prezenta un TCC acut plagă parietală, un traumatism toraco-adbominal, de umăr şi cot stâng. Celălalt de 24 de ani prezintă un traumatism cranio-cerebral, o contuzie toraco-abdominală”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei.