Băsescu: Sistemul se va face pulbere dacă decizia în dosarul ”Gala Bute” va fi de achitare (VIDEO)

Publicat: 10 03. 2017, 23:29

Dacă instanța va da luni o soluție de achitare în dosarul ”Gala Bute”, sistemul se va face pulbere, a susținut Traian Băsescu, pentru B1 TV.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Instanța urmează să se pronunțe luni.

”Decizia de luni din dosarul ”Gala Bute” va fi crucială, că e un dosar fără probe. Dacă va fi o decizie de condamnare, a câștigat acest sistem pe care-l vedeți. Dacă va fi o soluție de achitare, mă tem că sistemul se va face pulbere. E o opinie a mea din punct de vedere al credibilității. Am fost neutru, am dat ambele situații.

E un dosar făcut la comandă. Aduceți-vă aminte că vineri a fost denunț la DNA, sâmbătă interviul la Hotnews, marți avea patru cereri de arestare preventivă.
Dosar este pus cu furca, e unul crucial pentru sistem. Dacă va fi o soluție de achitare, sistemul va avea o mare problemă”, a declarat fostul președinte, pentru B1 TV.

Băsescu: Sistemul se va face pulbere dacă decizia în dosarul ”Gala Bute” va fi de achitare

#DIRECT_ONE_roz3e2#