Băsescu O CEARTĂ pe Firea: Cei MILUIȚI lunar cu bani de la bugetul statului DE CE NU IES LA DESZĂPEZIRE?

Publicat: 11 01. 2017, 16:22
Foto:Dcnews.ro

Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu, afirmă că deszăpezirea arterelor secundare și a trotuarelor din București se poate face și cu ajutorul asistaților social și o critică pe Gabriela Firea, edilul-șef al Capitalei, că nu a apelat la persoanele care primesc ajutoare sociale de la primăriile de sector pentru curățarea zăpezii.

"Dar asistații social?
Doamna Primar General Gabriela Firea a apelat la cîțiva pușcăriași, jandarmi, sportivi și militari pentru deszăpezirea trotuarelor și a străzilor secundare. În regulă.
Dar oare de ce nu apelează Doamna Firea la miile de asistați sociali pe care primăriile de sector îi miluiesc lunar cu alimente și sume de la bugetul statului? Sau aceștia sunt votanții cu sânge albastru ai PSD care nu trebuie deranjați?
Oricum, deszăpezirea trotuarelor și a străzilor secundare doar dând din gură nu se poate. Trebuie dat și din lopată",
a scris Băsescu pe Facebook.