Băsescu, mesaj de condoleanţe pentru Vladimir Putin, după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Moscova

Publicat: 27 04. 2013, 14:05

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis un mesaj de condoleanţe preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Moscova în care au murit 38 de persoane.

„Domnule Preşedinte, am aflat cu tristeţe despre incendiul devastator care a avut loc la Spitalul de Psihiatrie din Moscova, în noaptea de 25 aprilie a.c. În aceste momente de grea încercare, în numele meu şi al poporului român, doresc să vă transmit, dumneavoastră şi familiilor îndoliate, sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune. Cu solidaritate, Traian Băsescu, Preşedintele României”, se arată în mesajul publicat de Administraţia prezidenţială.

Un incendiu a izbucnit vineri într-un spital psihiatric, în regiunea Moscovei, şi s-a soldat cu 38 de morţi, inclusiv 2 angajați.