Cea mai mare resursă a Romaniei este inteligența, oar acest lucru trebuie să fie valorificat de industria IT. O spune președintele Traian Băsescu, care reiterează faptul că, pentru dezvoltarea acestei ramuri economice, se pot accesa fonduri europene.
”În România există condiţii ca o industrie IT să se dezvolte în cele mai bune condiţii. Avem toate ingredientele şansei de a valorifica inteligenţa românească”, crede Traian Băsescu.
Mai mult, şeful statului s-a arătat mulţumit că 90% din tinerii români ar alege un calculator în locul unei sape.
”Avem cel mai important lucru. Inteligența și plăcerea tinerilor români de a se afla în fața unui calculator. Cred că pe 90% din dintre români, dacă le pui în față o sapă și un calcultor, vor prefera să se așeze în fața calculatorului, ceea ce înseamnă că nativ ne îndreptăm către o muncă intelectuală. Către valorificarea inteligenței și mai puțin către dat cu sapa. Ceea ce nu e cel mai rău lucru. Slavă Domnului că avem și cei 10% care se îndreaptă către datul cu sapa”, a completat Băsescu.
Pentru valorificarea inteligenței e nevoie și de bani, iar aceștia pot fi accesați din fonduri europene.
”Sunt bani europeni care pot fi utilizați pentru valorificarea acestui tip de inteligență românească. Sunt 106 milioane de euro care trebuiesc cheltuiți în 2 ani, anul 2014 și 2015, în programul de creare de locuri pentru tineri. Ar fi o eroare și o pierdere imensă dacă România nu ar utiliza cei 106 de milioane de euro pentru a-i pune la dispoziția tinerilor. Apelul meu către toate instituțiile statului, în mod deosebit către mediul univesitar, este valorificați banii pe care îi avem de la Uniunea Europeană pentru a pune în valoare inteligența tinerilor noștrii pe care îi aveți la cursuri”, a conchis președintele.