Băsescu: Kovesi ori nu ştie legea de funcţionare a SIE, ori a intrat într-un joc care nu e al ei. Pentru ce să discreditezi un serviciu de spionaj?
Laura Codruța Kovesi ori nu cunoaște legea de funcționare a SIE ori face jocul cuiva, a susținut fostul președinte Traian Băsescu, după criticile lansate de șefa DNA la adresa Serviciului de Informații Externe.
"Doamna Kovesi ori nu ştie legea de funcţionare a SIE, ori a făcut un joc care nu-i nici al ţării, nici al dânsei. Pentru ce să discreditezi un serviciu de spionaj? SIE înseamnă serviciul de spionaj al României.
Se ocupă de cu totul altceva decât să privească lung după cei cu investiţii din bani fraudaţi din România. Pe cei din dosarul Microsoft i-a lăsat cu tot ce au furat. Dragoş Dobrescu a furat de-a stins. L-a avut în DNA, l-a lăsat cu toate terenurile, cu toţi banii furaţi, cu avioanele, cu tot ce-i doreşte inimoara. Valentin Vişoiu – tot mare samsar de terenuri", a declarat Băsescu pentru TVR 1.
Fostul președinte a oferit mai multe lămuriri despre modul în care colaborează SIE cu alte instituții și a susținut că nu se pot face operaţini de spionaj pe teritoriul statelor NATO şi UE.
"Noul Cod penal te scuteşte de puşcărie şi foarte bine, pentru că asta stimulează pe cei care au făcut infracţiuni să ajute justiţia, dar nu scrie în Codul Penal că te las şi cu banii furaţi. Lui Pescariu, lui Florică, lui Dragoş Dobrescu nu le pui nicio cauţiune, nu trebuie să recuperezi banii furaţi?
SIE nu dă niciodată structurilor din Parchete informări. SIE le spală, cum s-ar spune; în funcţie de temă le transferă SRI şi Poliţiei, în funcţie de tipul de informaţie pe care o au, SIE o transferă şi ea vine procesată ca venind informaţie de la Poliţie sau de la SRI. Anual cam 30 sau 50 de astfel de informări se transferă prin alte instituţii. SIE ar trebui să-şi infiltreze oameni în bănci. Nu poţi să faci operaţini de spionaj pe teritoriul statelor NATO şi UE. Din acest motiv, colaborarea dintre SIE şi serviciile omoloage se face prin reprezentanţi, la vedere. Doamna Kovesi a intrat într-un joc care nu e al ei. Intuiesc cine îl face, dar e păcat că s-a băgat în acest joc", a explicat Băsescu.