Băsescu, despre spectacolul cătușelor: Dacă e să mergem pe ideea ”la câte nenorociri au făcut politicienii, e prea puțin ce li se întâmplă”, atunci trebuie să-l aducem pe Stalin (VIDEO)

Băsescu, despre spectacolul cătușelor: Dacă e să mergem pe ideea ”la câte nenorociri au făcut politicienii, e prea puțin ce li se întâmplă”, atunci trebuie să-l aducem pe Stalin (VIDEO)

Dacă e să mergem pe ideea ”la câte nenorociri au făcut politicienii, e prea puțin ce li se întâmplă”, atunci trebuie să-l aducem pe Stalin, a declarat liderul PMP Traian Băsescu, în cadrul emisiunii EVZ, moderată de Mălin Bot pe B1 TV.

Fostul președinte a insistat că trebuie respectată prezumția de nevinovăție și că spectacolul cătușelor trebuie să înceteze.

”Justiția e o mare prioritate pentru că are probleme interne majore. Justiția trebuie să înțeleagă că trebuie să revină la modul de a lucra ținând cont și de prezumția de nevinovăție, altfel revenim la anii 50. Eu i-aș aduce aminte domnului președinte care spunea că a început Justiția să funcționeze după ce a venit el că nu e adevărat. În timpul meu nu a fost un spectacol al cătușelor, dar au fost condamnați un premier, un vicepremier și șapte miniștri, respectându-se drepturile fundamentale, adică nu au fost plimbați cu cătușe la poliție”, a declarat liderul PMP.

Acesta a mai susținut că nu a protejat pe nimeni atât timp cât a fost președinte – și a dat exemplu arestarea fratelui său în mai 2014 – și a dat asigurări că nu a făcut niciun fel de intervenție asupra Justiției nici în timpul mandatelor, nici ulterior.

”Dacă discutăm de un merit al cuiva, eu am fost cel care a izolat justiția de influența politică. A fost un proces lung”, a mai spus Băsescu.

Acesta a mai spus că este dificil pentru un suspect să se mai poată apăra în condițiile în care este supus unui spectacol al cătușelor: ”Orice stat e agresiv în raport cu cei pe care îi prezumă a fi infractori, dar eu vorbesc de acel spectacol care nu mai dă șansa la apărare. Cât de ușor îi e unui suspect, după ce trece prin spectacolul cătușelor, să se apere, mai ales dacă a fost în arest vreo trei luni?”.

Băsescu, despre spectacolul cătușelor: Dacă e să mergem pe ideea ”la câte nenorociri au făcut politicienii, e prea puțin ce li se întâmplă”, atunci trebuie să-l aducem pe Stalin

#DIRECT_ONE_rkifih#

Întrebat de moderator dacă judecătorii nu ar trebui, totuși, să fie tari și să ia decizii dincolo de ceea ce se spune la televizor, președintele PMP a spus: ”cred că vorbim de o Justiție pe care o fac roboții. Gândiți-vă că și magistrații sunt oameni, iar aici nu discut de spectacolul de după condamnare când cătușele i se pun legitim, ci când îl scoți de la DNA în cătușe înainte ca judecătorul să se fi pronunțat. E o directivă aprobată a UE ce spune foarte clar nu încătușărilor când nu e cazul”.

Dacă e să mergem pe ideea ”la câte nenorociri au făcut politicienii, e prea puțin ce li se întâmplă” atunci ”trebuie să-l aducem pe Stalin. Aduceți-vă aminte că și la începutul anilor 50 abordarea era aceeași.

Țineti cont de un lucru: spunem des de sănătate, de educație, vorbim de infrastrucutra de transport, dar câți miniștri se schimbă într-un mandat? La fiecare minister cred că sunt cam patru. Știți cine nu se schimbă? Funcționarii. Să aruncăm vina pe policitianul care vine și află și el ce-i în minister până se termină un an și-l dau afară. Să constatăm că lucrurile sunt mai complexe. E ușor să spui că politicianul e de vină, dar e adevărat și că politicienii îi aduc pe funcționari”, a mai declarat fostul președinte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`