Băsescu, despre schimbarea încadrării juridice în dosarul cu Gabriela Firea: Este o încadrare mult mai favorabilă. Cred că Parchetele nu ar trebui să se interpună disputelor publice (VIDEO)
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, că prin schimbarea încadrării juridice în amenințare, în dosarul în care fusese inițal acuzat de șantaj de Gabriela Firea, ”s-au făcut pași înainte în înțelegerea lucrurilor”. Fostul șef al statului a precizat că este vorba de o încadrare care îi este mai favorabilă, dar că are argumente și împotriva acesteia.
”Nu aș comenta atitudinea procurorilor sau deciziile procurorilor. Este o încadrare mult mai favorabilă. A fost decizia procurorilor și nu aș vrea să o argumentez eu acum. Și împotriva acestei încadrări voi avea puncte de vedere. Mie mi s-a strigat pe stadioane ”la pușcărie!” și nu a mai spus nimeni că era amenințare. S-au făcut niște pași în înțelegerea lucrurilor. Această plângere, ca și celelalte, sunt toate făcute de oameni politici. Pe conflictul cu doamna Firea, discutăm de 148 de parlamentari care au făcut plângerea alături de doamna Firea”, a spus Traian Băsescu.
”Eu am făcut declarație politică. Nu știu dacă este cel mai fericit lucru ca Parchetele să se implice în dispute politice. Cred că Parchetele nu ar trebui să se interpună disputelor publice”, a mai precizat fostul președinte.
Traian Băsescu a spus și că dacă dosarul va ajunge în instanță, va încerca să se apere așa cum a făcut și până acum și că nu poate afirma că nu are nicio emoție în legătură cu acest caz pentru că „orice om, în fața justiției, nu rămâne indiferent”.
”Dacă va ajunge la instanță mă voi apăra cum încerc să o fac încă din acestă fază. Nu sunt indiferent la ce vor procurorii sau să profit de dreptul la tăcere. Îmi doresc ca dacă dosarul ajunge la instanță, judecătorul să vadă că am făcut toate diligențele din faza de urmărire penală ca să mă apăr. (…)Orice om, în fața justiției, nu rămâne indiferent. Nu sunt un insensibil, cum n-am fost nici în alte privințe. Am o problemă cu avalanșa asta de dosare care parcă vor să spună să stau liniștit, să nu revin în viața politică, visul oricărui PSD-ist și PNL-ist, probabil”, a spus Băsescu.
Întrebat de ce crede că procurorii au decis schimbarea încadrării juridice în acest dosar, fostul șef al statului a spus că din declarațiile care au fost luate nu a rezultat un șantaj.
”Eu cred că în urma cercetării pe care a făcut-o procurorul. Din ce s-a investigat, din declarațiile care s-au luat, era foarte greu să rezulte un șantaj. Eu sunt convins că dacă cineva ia declarația mea va constata că nu este nici amenințare”, a explicat fostul președinte.
”Cred că nu este problema justiției atmosfera în care politicul își duce disputele. Eu cred că, în timp, chiar politicul va înțelege că nu se poate spune orice, pentru că o anumită atitudine generează și ripostă”, a mai spus Traian Băsescu.