Băsescu, despre documentul care ar atesta legăturile avute cu Securitatea: Un fals ordinar. Eu eram comandant de navă. Unde trebuia să răspândesc orientările Congresului, că mă întâlneam cu delfinii și rechinii prin oceane și pe mări? (VIDEO)
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit miercuri, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Evenimentul zilei”, de pe B1 TV, despre documentul prezentat de Mihai Gâdea la Antena 3, care ar atesta legăturile sale cu Securitatea. Fostul șef al statului susține că este vorba despre un fals, precizând că la vremea respectivă era comandat de navă.
”Este un fals ordinar. În primul rând m-ar surprinde să constat că Securitatea își plătea turnătorii în valută. În România erau intezise plățile în altceva decât în lei. Uitați-vă cât de lipsit de simț al timpului. Scrie că ”a primit 1500 dolari SUA pentru subvenționarea rețelei”. Subvenționare – nu exista cuvântul ăsta. Un ultim element de logică. Eu eram comandant de navă atunci. Unde trebuia să răspândesc eu noile orientări ale Congresului al XIII-lea, că mă întâlneam cu delfinii și rechinii prin oceane și pe mări? Este un document de o abjecție rară”, a declarat fostul președinte.
”Eu am văzut și ieșirea absolut de cea mai joasă calitate a lui Silvian Ionescu și am impresia că acest document este o continuare. Pe el l-am cunoscut în 1992 – 1993, niciodată nu l-am cunoscut înainte de Revoluție”, a mai spus Traian Băsescu.
”Cu familia mea trustul Intact a pierdut cam orice proces. Îmi pare rău ca nu l-am executat pe Ciuvică, pentru că trebuia să îi iau toate lucrurile din casă. Nu l-am executat din bun simț. De data asta Antena 3 va plăti bani mulți. Dacă îi goleam casa cu executorul judecătoresc, cred că s-ar fi lecuit”, a mai precizat fostul șef al statului.
Traian Băsescu a subliniat că în acest caz este vorba despre o problemă a CNA, despre care fostul președinte susține că este o instituție partizană.
”Marea problemă este CNA care ar trebui să fie câinele de pază în televiziuni. N-o face, pentru că este o instituție partizană. (…)Am văzut o abordare pe care o respect foarte mult care spune că sistemul a dat drumul la câini. Asta e de neprofesioniști. Asta e făcută de niște găinari care nici n-au făcut parte cum trebuie din sistem, nici nu au fost agreați de sistem. Este un fals de tip Antena 3”, a conchis Traian Băsescu.