Tânăra de 27 de ani din Bârlad care și-a tranșat bebelușul în fața copilului mai mare și a nepotului de 7 ani a contestat decizia magistraților vasluieni privind arestarea preventivă și invocă nebunia.
Femeia solicită să fie expertizată psihiatric şi să fie internată într-un spital penitenciar.
În același timp este obligată să achite cheltuielile judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Magistrații spun că lăsarea în libertate a unui astfel de individ prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar comunitatea ar considera că justiţia nu acţionează cu fermitate, dacă ar lua o altă măsură, potrivit Adevărul.
Tânără și-a omorât bebelușul de opr zile săptămâna trecută după ce i s-a părut că nu seamănă cu soțul, ci cu amantul. L-a dus în dormit și l-a izbit de parchet și de marginile patului până când n-a mai plâns. Apoi l-a tranșat cu o țiglă în fața altor doi minori.
Femeia va fi expertizată psihiatric atât la cererea ei, cât şi a procurorului criminalist de caz.