O tânără din Bârlad s-a ales cu dosar penal, după ce a comercializat bunuri provenite din contrabandă în zona Pieţii Sfântul Ilie a orașului, transmite adevarul.ro.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Bârlad și jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui au desfăşurat în cursul zilei de luni, o acţiune în zona Pieţii Sfântul Ilie, din municipiul Bârlad.
Femeia, în vârstă de 31 ani, din municipiul Bârlad oferea spre vânzare 1.000 ţigarete având timbru de accizare din Republica Moldova. Bunurile erau provenite din infracţiunea de contrabandă.
„Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele persoanei identificate poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal”, a precizat IPJ Vaslui într-un comunicat de presă .
Deţinerea, colectarea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia sunt fapte asimilate infracţiunii de contrabandă, iar pedeapsa prevăzută de Legea 86/2006 este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.