Bărbatul care i-a vândut furadan Mădălinei Manole, cercetat pentru trafic de migranți

Publicat: 13 09. 2013, 10:37
Foto: ziuanews.ro

Bărbatul care i-a vândut Furadan cântăreţei Mădălina Manole este cercetat într-un dosar de trafic de migranţi, informează Mediafax.

Acesta a fost prins în timp ce transporta cu mașina doi irakieni care voiau să treacă fraudulos graniţa în Arad, el fiind în prezent audiat la sediul DIICOT Timişoara.

Sorin Urziceanu, de 36 de ani, este suspectat de implicare într-o reţea de trafic de migranţi, el fiind audiat la sediul DIICOT Timişoara.

La intrarea la audieri, Sorin Urziceanu a declarat că este vorba despre lipsă de colaborare între Poliţia de Frontieră din Arad şi cea din Timişoara.

„Nu e vorba de niciun ban, o să vă spun imediat după ce îmi dă drumul. Este vorba de lipsa de colaborare între Poliţia de Frontieră de la Arad şi Timişoara. A fost o cursă de taxi şi o să vă spun când ies”, a declarat Sorin Urziceanu.

Bărbatul lucrează ca taximetrist în Timișoara

Cristian Sorin Urziceanu a fost condamnat, în 6 septembrie 2011, de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole.

Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie 2010, chiar de ziua ei de naştere.