Un tânăr acuzat că a agresat sexual cel puțin trei femei într-o stație de autobuz din Pasajul Victoria, din București, a fost prins de polițiști. Abia marți anchetatorii au reușit să-l găsească pe suspect pe care îl bănuiesc de zeci de infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri.
Bărbatul cobora în Pasajul Victoria situat în vecinătatea Guvernului, urmărea femeile singure și când ajungea în stația de tramvai și autobuz, începea să aibă un comportament indecent și încerca să agreseze sexual femeile.
Abia marți anchetatorii au reușit să-l găsească pe suspect pe care îl bănuiesc de zeci de infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri.
Bărbatul cobora în Pasajul Victoria situat în vecinătatea Guvernului. Urmărea femeile singure și când ajungea în stația de tramvai și autobuz, începea să aibă un comportament indecent și încerca să agreseze sexual femeile.
În vară o tânără de 22 de ani a fost atacată de individ. A încercat să o dezbrace și a atins-o în zonele intime.
Pentru că în pasajul de lângă Guvern nu există camere de supraveghere polițiștilor le-a fost greu să-l identifice pe suspect după agresiunea din luna iulie.
Totuși, o altă femeie a reușit să-l filmeze în pasaj în timp ce individul avea pe el doar lenjeria intimă.
Francisco Iaru, purtător de cuvânt Poliția Capitalei, a declarat: „În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că suspectul ar mai fi comis astfel fapte. În timp ce se afla în stația de autobuz, bănuitul ar fi săvârșit acte de exhibiționism în prezența unei femei provocând indignarea acesteia”.
În acest moment au fost depuse doar trei plângeri împotriva bărbatului care este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și agresiune sexuală. Deocamdată procurorul de caz l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Din vară și până acum este foarte posibil ca bărbatul să fi comis mai multe infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri în zona guvernului și a Pieței Victoria. Femeile care îl recunosc și au fost agresate de el sunt rugate să depună plângere la o secție de poliție.
Este și motivul pentru care multe persoane evită stația pentru autobuze și tramvaie din Pasajul Victoriei.