Bărbatul acuzat că ar fi abuzat peste 1.000 de fetițe prin intermediul rețelei Facebook a ajuns după gratii. El a fost arestat pentru pornografie infantilă şi şantaj, informează B1 TV. Individul îşi crease un profil prin intermediul căruia pretindea că are vârsta de 9 ani pentru a intra mai uşor în legătură cu copilele. Pentru a le convinge să se fotografieze în ipostaze indecente şi să-i trimită pozele, bărbatul le promitea unora dintre minore bijuterii din aur.
Individul a contactat prin intermediul rețelei Facebook o fetiţă de 9 ani pe care a convins-o să se fotografieze în ipostaze indecente. Au urmat apoi sute de alte copile care i-au căzut victimă. Bărbatul ar fi abuzat în total peste 1.000 de fetițe cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, prin intermediul aceleiaşi reţele de socializare, spun anchetatorii.
Bărbatul acuzat că ar fi abuzat peste 1.000 de fetițe prin intermediul Facebook a fost arestat
#DIRECT_ONE_d27u2d#
El şi-a creat un cont pe Facebook unde se dădea drept un băieţel de 9 ani. Se împrietenea apoi cu minorele cărora, dupa ce le câștiga încrederea, le cerea să se fotografieze în ipostaze indecente. Le ademenea inclusiv cu cadouri costisitoare.
”Avem un caz în care el a oferit bijuterii din aur pentru a o determina pe minoră să îi trimită astfel de fotografii, după prima fotografie dumnealui insista în a primi astfel de fotografii sugerând iniţial şi apoi ameninţând-o pe minoră ca va posta pe FB fotografia trimisă”, a declarat Cătălina Stănescu, procuror DIICOT Prahova.
Anchetatorii au descoperit în calculatorul bărbatului de 36 de ani o serie de fotografii trimise de copile. Parinții lor habar n-aveau ce se întâmpla în realitate.
Psihologii tras un semnal de alarmă: Un copil care se confruntă cu o asemenea problemă va avea mult de suferit. Vizavi de propria lui sexualitate.
Bărbatul a fost arestat preventiv și este cercetat pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice și șantaj.