Bărbați reținuți de polițiștii din București după ce au furat geanta unei femei și au făcut plăți cu cardurile de acolo

Publicat: 23 05. 2024, 15:25
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore după ce ar fi furat geanta unei femei într-un mijloc de transport în comun din Sectorul 2 și ar fi făcut plăți cu cardurile găsite în poșetă, a anunțat Poliția Capitalei, joi, într-un comunicat de presă.

Au furat geanta unei femei și au făcut plăți cu cardurile de acolo

Oamenii legii au efectuat miercuri și percheziții în acest dosar.

„Din datele și probele administrate în cauză de către polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transport Public a rezultat presupunerea rezonabilă că doi bărbați, în vârstă de 24, respectiv 30 de ani, cunoscuți cu preocupări de natură infracțională, la data de 25 martie 2024, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, în Sectorul 2, și-ar fi însușit pe nedrept geanta unei femei, în care se aflau o sumă de bani și mai multe carduri și ar fi efectuat ilegal plăți cu cardurile bancare sustrase, la mai mulți comercianți”, afirmă Poliția Capitalei.

„În vederea completării materialului probator, la data de 22 mai 2024, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, bănuiții fiind depistați și conduși la audieri”, se arată în același comunicat.

Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore

Polițiștii spun că prejudiciul a fost estimat la 4.000 de lei.

„Față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală. Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei”, a declarat Poliția Capitalei.

„Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transport Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic”, mai spun polițiștii.