Victimele au fost aduse de la un centru de îngrijire a persoanelor cu handicap din Focșani și obligate să muncească la stâna și pensiunea unui individ din Borșa.
Totul a fost posibil după ce directorul centrului s-a împrietenit cu patronul pensiunii in timpul unor concedii. Oamenilor li s-ar fi promis că vor fi angajați și plătiți.
În realitate, au ajuns sclavi. Totul a ieșit la iveală după ce mai multe persoane care au observat condițiile in care sunt ținuți, au sesizat autoritățile.
Poliția i-a filat pe suspecți mai bine de un an și jumătate iar astăzi au facut 19 percheziții în județele Vrancea și Maramureș. 14 persoane au ajuns în fața procurorilor DIICOT pentru declarații și urmează sa fie duși în fața unui judecător cu propunere de arestare preventivă.
Ei riscă acum ani grei de închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic de persoane.
”Capii rețelei” sunt doi soți, porecliți de localnicii din Borșa: ai lui Brânzosu, arată un site de știri locale. Nici femeia și nici soțul acesteia nu au făcut niciun fel de declarații în fața sediului DIICOT Maramureș când au fost aduși de mascați la audieri. La audieri a fost dusă și soacra bărbatului.
Conform unor surse judiciare bărbatul l-ar fi întâlnit pe șeful Centrului din Focșani la pensiunea pe care o are în Borșa. Acesta era în vacanță. Așa s-ar fi pus bazele acestei ”afaceri” în care persoane cu dizabilități erau obligate să muncească, erau amenințate, bătute și cazate în condiții mizere.