Un bărbat din comuna Viderei, județul Vaslui, și-a dat foc în WC-ul din fundul curții și a murit carbonizat, arzând ca o torță.
Mai mult, acesta nu era la prima tentativă de suicid. În urmă cu câteva zile, a înghițit o substanță toxică, dar a fost salvat de medicii bârlădeni.
Bărbatul locuia împreună cu fratele său și l-a pândit pe acesta să plece de acasă. A luat o sticlă cu benzină, a intrat în WC, s-a stropit pe el și pereții de lemn ai construcției apoi și-a dat foc.
Autoritățile sosite la fața locului nu au putut decât să constate că murise carbonizat. B
Bărbatul suferea de diabet și alte boli cronice care îi accentuaseră starea de depresie, a declarat fratele său.
„Polițiștii au preluat cazul, fiind făcute cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, scrie libertatea.ro.