Bărbat rănit grav într-un accident de trotinetă. A fost transportat la spital cu elicopterul SMURD

Publicat: 18 07. 2024, 13:58
Actualizat: 18 07. 2024, 13:58
Foto simbol: ISU / Facebook

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a căzut de pe trotinetă și a suferit răni grave, în comuna Poienile de sub Munte din județul Maramureș, și a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD, potrivit Observatornews.ro.

Bărbatul a suferit răni grave într-un accident de trotinetă

Bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD și a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. Victima a suferit leziuni și traumatisme multiple, dar medicii spun că viața lui nu este în pericol.

Accidentul a avut loc miercuri seară, în comuna Poienile de sub Munte. Primul ajutor i-a fost acordat de către pompierii civili de la serviciul voluntar.

Polițiștii au deschis o anchetă și investighează situația.