Alba: Un bărbat a fost împușcat de un polițist, după ce l-a atacat cu un topor
Un bărbat din comuna Valea Lungă, județul Alba, care a atacat, joi, cu un topor un poliţist, după ce, iniţial, şi-a ameninţat membrii familiei, a fost împuşcat de acesta, suferind leziuni la membre şi abdomen.
Poliţistul din cadrul secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj a intervenit în jurul orei 9:00, pentru aplanarea unui conflict, în urma unui apel la 112, prin care se reclama o ameninţare cu toporul la o locuinţă.
“Un bărbat de 55 de ani şi-a ameninţat membrii familiei, iar după intervenţia poliţistului a continuat să fie agresiv, atacându-l pe poliţist, cu toporul. Poliţistul a efectuat două focuri de avertisment în plan vertical, după care asupra agresorului. Acesta a suferit leziuni la membre şi abdomen şi a fost transportat în stare de conştienţă la spital. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Luminiţa Prodan, potrivit Știrileprotv.ro