Bărbat găsit mort într-un parc de lângă Spitalul Județean Craiova. Trecătorii credeau că doarme
Un bărbat a fost găsit decedat într-un foișor dintr-un parc de lângă Spitalul Județean Craiova, potrivit Pro TV.
Bărbat găsit mort într-un parc
Anchetatorii spun că bărbatul murise de câteva ore, dar trecătorii au crezut că acesta doarme.
Trupul neînsuflețit, care nu prezenta urme de violență, a fost dus la morga unității medicale pentru a fi efectuată o necropsie.
Polițiștii nu l-au identificat deocamdată, iar în prezent autoritățile verifică persoanele dispărute, pe baza amprentelor.
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.