Miercuri seară, un bărbat din județul Argeș a fost găsit împușcat. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au sosit la fața locului, împreună cu un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei în cauză.
Incidentul a avut loc în comuna Albota, din județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, ar fi fost împușcat chiar cu arma sa de vânătoare. În urma cercetărilor preliminarii, victima ar fi deținut legal arma de vânătoare.
„Din verificările preliminare a rezultat că bărbatul, de 56 de ani, din Albota, are calitatea de deţinător legal al armei de vânătoare găsită în proximitatea sa”, transmit oficialii Poliţiei Judeţene Argeş, potrivit Ziarul Argeșul.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul. Ancheta se derulează în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.
„Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase desfășoară verificări, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Argeș.