Eveniment
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost arestat după ce ar fi agresat sexual o tânără pe o stradă din Botoșani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu, potrivit Agerpres.
Bărbatul din Botoșani ar fi pipăit o tânără împotriva voinței acesteia pe o stradă din municipiu.
„Din cercetări, a reieşit faptul că acesta, la data de 23 iunie a.c., în jurul orei 21,00, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Botoşani, ar fi pipăit o tânără, în mai multe zone ale corpului, fără consimţământului acesteia”, a declarat Nenişcu.
Bărbatul a fost arestat în baza unui mandat emis de Judecătoria Botoşani, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de agresiune sexuală.