Un bărbat de 61 de ani din comuna argeșeană Stefănești a fost găsit mort în casă, alături de el fiind câțiva câini morți și doi în agonie. Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi otrăvit animalele și apoi ar fi înghițit și el substanța toxică.
Cadavrul bărbatului a fost descoperit de concubina acestuia, care a sunat la 112 după ce a observat că ușa era închisă pe dinăuntru, transmite Mediafax.
„Concubina bărbatului a forţat uşa, a intrat şi a văzut că bărbatul era întins pe jos, fără suflare, iar în jurul lui zăceau câţiva câini, unii încă respirând şi încercând să mişte. Bărbatul era mort de câteva ore, există suspiciunea că bărbatul a dat otravă câinilor şi apoi a luat şi el substanţa toxică”, a declarat şeful Poliţiei oraşului argeşean Ştefaneşti, comisar şef Dorin Mihai.
Vecinii spun că nu-şi pot da seama de ce bărbatul a recurs la acest gest extrem, în condiţiile în care el îşi iubea mult cei 14 câini din curte.
Poliţia a început o anchetă în acest caz, urmând ca, în cursul zilei de vineri, să fie audiate rudele şi vecinii pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.