Bărbat de 53 de ani din Bihor, găsit spânzurat în curtea casei. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el

Bărbat de 53 de ani din Bihor, găsit spânzurat în curtea casei. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el
Foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Bihor a fost găsit spânzurat în curtea casei chiar de membrii familiei.

Victima a fost găsită marți dimineața, în jurul orei 07:00, chiar de membrii familiei. Aceștia au sunat de urgență la 112, scrie ebihoreanul.ro.

Medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul în vârstă de 53 de ani

„La data de 13 august, anul curent, la ora 07.17, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNAU 112 că o persoană s-ar fi spânzurat în curtea unui imobil din localitatea Tulca”, se arată într-un comunicat.

La fața locului  s-au deplasat echipaje medicale şi de la Secţia 8 de Politie Rurală Tulca, alături de criminaliști. Din nefericire, medicii nu au mai putut face altceva decât să declare decesul victimei.

În urma efectuării necropsiei, autoritățile vor afla cauza exactă a decesului. Până acum, nu există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

Cercetările vor fi continuate la Secţia 8 de Poliţia Rurală Tinca, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment. Ancheta se desfăşoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`