Bărbat care a băut soluție de curățat aragazul, dus la un spital din Bulgaria cu șenilata
Un bărbat din localitatea constănțeană Bugeac a ajuns la un spital din Silistra, Bulgaria, după ce a băut o soluție toxică pentru curățarea aragazului.
Satul Bugeac face parte din comuna Ostrov, iar în zonă există doar un centru de permanență medicală, la Băneasa. Drumul de la Constanța la Ostrov este închis din cauza viscolului.
Fiind vorba de un caz grav care necesita intervenție medicală de specialitate, s-a luat decizia de a-l transporta pe bărbat în Bulgaria, informează libertatea.ro. Un echipaj medical l-a așteptat în punctul de trecere al frontierei, de unde l-apreluat și transportat la spital.
Luni, șenilatele au intervenit în județul Constanța pentru a prelua mai multe femei gravide care nu puteau ajunge la spital.