După eşecul referendumului pentru familia tradiţională din toamnă anului 2018, „Coaliţia pentru Familie” Bihor şi-a reluat activitatea, de data aceasta ca să demobilizeze electoratul în cazul unui referendum pentru justiţie, relatează ebihoreanul.ro.
Într-o declaraţie făcută sâmbătăcu ocazia marşului anti-avort din Oradea, preşedintele comunităţii baptiste din Bihor, Petru Vidu, a declarat mai întâi că pentru eşecul referendumului este vinovat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
„Cei mai mulţi români n-au fost la referendum nu ca să dea o lecţie unor infatuaţi, unor înfumuraţi. Una din cauze a fost nepăsarea, o altă cauză a fost comoditatea, altă cauză a fost manipularea. Şi faptul că acest referendum a fost legat de numele unui om, al lui Liviu Dragnea. Mulţi au stat acasă din cauza asta”, a declarat Petru Vidu, citat de ebihoreanul.ro.
Cu toate acestea, cel care va suferi consecinţele acelui eşec va fi preşedintele Klaus Iohannis, pentru că oamenii nu vor merge la referendumul pe tema justiţiei.
„O să vadă domnul preşedinte, atunci când va organiza referendumul pentru justiţie, câţi oameni vor sta acasă, oameni care cred din toată inima în lupta împotriva corupţiei. Dar mulţi din cele 3,5 milioane de oameni care au mers la referendum nu se vor duce la acest referendum împotriva corupţiei, pentru că au fost jigniţi de preşedintele lor, pentru că preşedintele lor nu apără valorile adevărate, valorile creştine”, a adăugat Petru Vidu.
Sâmbătă seară, la Sinaia, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că la începutul săptămânii viitoare va avea consultări pe tema referendumului cu mai multe persoane invitate în acest sens din cadrul societății civile și a partidelor politice „de bună credință”.