Balena Albastră, o nouă ipoteză controversată: Un tânăr susține că i-a fost clonat contul de Facebook și apare ca organizator al jocului

Publicat: 20 03. 2017, 16:13
Foto: playtech.ro

Un tânăr din Ploiești a depus o plângere penală conform căreia i-a fost clonat contul de Facebook, iar respectivul cont postează anuțuri în care invită tinerii să joace Balena Albastră, potrivit Mediafax.
Bogdan Mădălin Ghiță neagă tot și susține că nu a avut nicio legătură anunțurile de pe respectivul cont de pe pagina de socializare.

“În ultima vreme, foarte mulţi adolescenţi din România s-au implicat într-o activitate online intitulată Blue Whale Challenge. Cine doreşte se poate înscrie pe una dintre paginile oficiale ale jocului. Oricine poate adera la grupurile care promovează conceptul. Imediat după înscriere, vei fi contactat de călăuze. Ulterior, timp de 50 de zile, primeşti câte o sarcină de îndeplinit. Poate cu puţin noroc, voi fi

Tănărul susține că după acest anunț a fost sunat de adolescenți care doreau să se înscrie în joc, dar a primit și telefoane prin care este amenințat.

“În respectiva postare se afirmă că eu sunt organizator al Balenei Albastre. M-am uitat pe net despre Balena Albastră şi am aflat că respectivul joc e legat de o sinucidere, că trebuie să facă nişte misiuni. Am o pagină personală şi acolo am scris că nu este adevărat”, a declarat Bogdan.

“Am fost sunat şi de oameni care mi-au zis: eşti criminal, m-au înjurat, m-au ameninţat. Unii au luat în serios. M-au sunat şi după număr necunoscut. Mă întrebau ce să facă ca să intre în jocul respectiv. Şi am zis că eu nu am nicio treabă cu respectiva postare”, a adăugat Bogdan.

Tânărul Bogdan a depus o plângere penală iar acum cazul este în atenția polițiștilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.