”BALENA ALBASTRĂ” face victime la Iași: Cinci elevi ai unei școli au ajuns la spital cu probleme respiratorii din cauza acestui joc (VIDEO)

Publicat: 17 03. 2017, 13:00

UPDATE: Victimele sunt elevi de clasa a VI-a ai Școlii Gimnaziale ”Veronica Micle” din Bucium. Aceștia s-au sufocat în timp ce jucau o probă a jocului Balena albastră: copiii își țineau respirația, își încrucișau mâinile în formă de X pe piept, iar alt copil îi strângea, presând tot pe piept.

Doi elevi au leșinat, iar în cădere au suferit traumatisme cranio-cerebrale și de coloană cervicală, informează Ziarul de Iași.

Cinci elevi sunt acum internați la Spitalul "Sfânta Maria", ei fiind stabili hemodinamic, dar în stare de agitație psiho-motorie.

"La ora 11:15 a fost făcut apelul la 112. A fost solicitată o ambulanță la școala din Bucium pentru doi copii de 12, respectiv 13 ani cu stare de insuficiență respiratorie. La sosirea primului echipaj, întrucât simultan au mai apărut trei cazuri, a fost solicitată o a doua ambulanță cu medic, prima fiind cu asistent", a explicat Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt SAJ Iași.

”Balena albastră” face victime la Iași: Cinci elevi ai unei școli au ajuns la spital cu probleme respiratorii din cauza acestui joc

#DIRECT_ONE_i50lo4#

ȘTIRE INIȚIALĂ: Patru fete și un băiat, elevi ai unei școli din Iași, au ajuns la spital cu probleme respiratorii după ce au jucat jocul Balena albastră.

Autoritățile au fost alertate de către profesorul de sport, care a fost informat că aceștia sunt căzuți în baie. Doi dintre ei sunt în stare gravă. Medicii ajunși la fața locului le-au pus aparate de oxigen, apoi copiii au fost transportați la spitalul de pediatrie din oraș.

Balena albastră este un joc online care presupune o serie de provocări violente, participanții neputând să renunțe. Acesta a dus chiar la câteva decese în Rusia.

Cazul a fost adus în atenția Poliției și a Inspectoratului Școlar Județean.