Baia Mare: Protest la Palatul Justiției, după ce șoferul de BMW care a provocat accidentul din stația de autobuz a fost pus în libertate

Publicat: 07 07. 2021, 08:13
Actualizat: 07 07. 2021, 08:19
Susra Foto: Facebook/ SMURD

Șoferul cu BMW care a provocat un accident mortal într-o stație de autobuz, a fost lăsat în libertate. În urma deciziei judecătorilor din Baia Mare, mai mulți cetățeni din localitate au decis să se mobilizeze.

După punerea în libertate a șoferului de BMW, mai multe persoane s-au adunat la Palatul Justiției din Baia Mare, unde au protestat în tăcere față de această decizie. Au fost aprinse lumânări în memoria Denisei, tânăra care a decedat în spital, chiar în ziua în care magistrații au luat hotărârea controversată.

Potrivit magistraților, bărbatul nu reprezintă un pericol pentru societate și poate fi cercetat în libertate.

Denisa, tânăra spulberată în stația de autobuz, la Baia Mare, a murit în noaptea de luni spre marți, la spital. Femeia își pierduse un picior în urma impactului devastator. Soțul ei, care se afla chiar lângă ea la momentul tragediei, a suferit mai multe traumatisme şi a fost transferat la o clinică din Cluj-Napoca.

Șoferul nu se afla la prima abatere

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat că nu consumase băuturi alcoolice.

Tânărul ar fi plecat de la semafor, iar ulterior a pierdut controlul volanului, și astfel, a ajuns să lovească grav cele două persoane din stația de autobuz.

Martorii de la fața locului ar fi precizat chiar că tânărul șofer ar fi stat și s-ar fi uitat amuzat la cele două victime, în primele momente de la impact.