Un tânăt din Bacău, localitatea Cleja, a fost arestat preventive după ce a furat mai multe component de șină de cale ferată de pe magistrala 500 București-Suceava, producând o defecțiune pe ambele fire de mers ce leagă municipiul Bacău de sudul ţării.
Potrivit IPJ Bacău, tânăruld e 21 de ani a desfăcut mai multe component de la semnalizarea luminoasă a infrastructurii feroviare, de pe tronsonul de cale ferată dintre localităţile Faraoani şi Orbeni, cu scopul de a le vinde.
„În urma sesizării făcută de impiegatul de mişcare din Staţia CFR Faraoani asupra defecţiunii apărută la calea ferată, o echipă operativă s-a deplasat în zonă, unde a observat un bărbat care, la apariţia poliţiştilor, a fugit pe un teren agricol din apropierea căii ferate. Persoana în cauză a abandonat un rucsac în interiorul căruia au fost găsite o pereche de mănuşi şi mai multe unele. Poliţiştii au plecat în urmărirea bărbatului, care a fost prins şi reţinut pentru audieri”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru, informează Mediafax.
Băcăuanul nu este la prima abatere. Acesta a mai furat, în noaptea de 18 martie, componente de la infrastructura feroviară de pe relaţia Valea Seacă – Faraoani, tot de pe magistrala CFR Bucureşti – Suceava.
Tânărul a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile din partea magistraţilor Judecătoriei Bacău, sub acuzaţia de furt de componente ale căii ferate, tentativă de furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă.