Bacău: Poliţia propune trimiterea în judecată a 3 adolescenţi care au băgat un coleg mai mic într-o cuşcă și l-au bătut / Agenții au anunțat încheierea cercetărilor abia după ce subiectul a apărut în spațiul public, la aproape un an de la incident

Bacău: Poliţia propune trimiterea în judecată a 3 adolescenţi care au băgat un coleg mai mic într-o cuşcă și l-au bătut / Agenții au anunțat încheierea cercetărilor abia după ce subiectul a apărut în spațiul public, la aproape un an de la incident
Un copil din Bacău a fost închis într-o cuşcă și lovit de alți colegi. Captură Video: News.ro

Poliţiştii din Bacău au anunțat că propun procurorilor trimiterea în judecată a trei elevi ai Liceului Tehnologic Parincea. Adolescenții, care au vârste până în 16 ani, au băgat un coleg mai mic, de 12 ani, într-o cușcă, l-au umilit și l-au lovit cu niște bețe. S-a întâmplat în aprilie anul trecut, dar polițiștii au anunțat finalizarea cercetărilor abia acum, după ce tatăl copilului agresat, exasterat că nu i se face dreptate, a făcut publice imaginile cu umilințele.

3 elevi ar putea fi trimiși în judecată după ce au bătut și umilit un coleg mai mic

Poliţiştii au anunțat că propun procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău trimiterea în judecată a trei adolescenţi, cu vârste de până în 16 ani, pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal. În aprilie anul trecut, ei au bătut și umilit un elev de 12 ani de la același liceu în care învață și ei – Liceului Tehnologic Parincea.

Potrivit News.ro, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a transmis că agenții din Parincea au fost sesizați în scris, pe 11 aprilie anul trecut, de către un bărbat de 46 de ani, că fiul său, de 12 ani, ar fi fost introdus într-un spaţiu închis de către alţi elevi.

„Din cercetări a reieşit faptul că, la terminarea orelor de curs, în timp ce minorul aştepta autobuzul în staţie, ar fi fost abordat de 4 elevi, cu vârste cuprinse între 13 şi 15, ulterior fiind închis într-un spaţiu destinat colectării recipientelor din plastic, de pe terenul destinat activităţilor şcolare”, a transmis Insepctoratul.

Acesta a precizat că a fost deschis un dosar penal, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunerea de trimitere în judecată a trei dintre tineri.

Cum a ajuns cazul elevului bătut în atenția publică

Situația a ajuns în atenția publică pe 13 martie când tatăl copilului bătut, exasperat că autoritățile nu fac nimic, a prezentat imaginile cu fiul său ținut într-o cușcă de alți elevi.

Bărbatul acuzase că de aproape un an nici Poliţia, nici Inspectoratul Şcolar Judeţean nu fac nimic pentru a-i trage la răspundere pe agresori. El a reproșat și conducerii școlii că a încercat să mușamalizeze cazul, ținând ascunse alte imagini.

Acelaşi copil a fost agresat şi iarna trecută, în apropierea liceului, de către alţi elevi, care i-au provocat o rană la obraz după ce l-au lovit cu zăpadă amestecată cu gheaţă, mai precizează News.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`