Bacău: Patru persoane au fost rănite după ce un șofer fără permis a intrat într-o căruță, pe contrasens

Publicat: 23 07. 2015, 17:15
Foto: cugetliber.ro

Patru persoane au fost rănite într-un accident după ce o persoană fără permis de conducere a intrat în plin într-o căruță, pe contrasens.
În accident a fost ucis și un cal.

Tânărul de 33 de ani a intrat într-o depășire fără să țină cont că pe sensul opus circula o căruță. În impact, ambii conducători au fost grav răniți, iar unul dintre caii atelajului a fost omorât.

Un alt pasager al mașinii și un ocupant al căruței au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale, potrivit Mediafax.

„Din cauza rănilor suferite, conducătorul autoturismului şi cel al atelajului hipo nu au putut fi testaţi cu aparatul etilotest, fiindu-le prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Însă, în urma verificărilor făcute în baza electronică naţională de date privind deţinătorii de permise de conducere din România, s-a constatat că tânărul de 33 de ani nu deţine permis eliberat de autorităţile române”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Bacău.

Pe numele șoferului care a provocat accidentul a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.