Bacău: Mecanicul locomotivei care a lovit un TIR a murit din cauza leziunilor suferite

Publicat: 19 09. 2014, 20:00

Mecanicul locomotivei care a lovit un TIR la o trecere la nivel cu calea ferată în apropiere de Gara Bacău a murit, vineri seară, din cauza rănilor suferite.

Medicii nu au mai reușit să-l salveze pentru a-l urca în elicopterul SMURD ajuns la locul accidentului, informează Mediafax.

Mecanicul locomotivei trenului de persoane implicat, vineri după-amiază, în accidentul feroviar din comuna Nicolae Bălcescu, a murit înainte de a mai ajunge la spitalul din Iaşi, aşa cum fusese programat.

Iniţial, reprezentaţii ISU anunţaseră că bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la o clinică din Iaşi, însă, ulterior, s-a luat decizia ca victima să nu mai fie urcată în mijlocul de transport aerian întrucât nu s-a reuşit stabilizarea sa.

Mecanicul a suferit răni grave după ce a fost prins între fiarele contorsionate ale locomotivei, în urma impactului violent cu autotrenul, lovit în plin la trecerea la nivel cu calea ferată.

Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, între Valea Seacă şi Bacău, după ce şoferul unei basculante nu a oprit la o trecere de cale ferată, camionul fiind lovit de trenul InterRegio 1753 Bucureşti – Iaşi, în care se aflau 180 de călători.

În urma impactului, primul vagon al trenului a deraiat, iar locomotiva a fost proiectată la o distanţă mare de garnitură, rămânând pe şine.

În urma impactului, şoferul camionului a murit, iar mecanicul a rămas încarcerat în locomotivă.

De asemenea, un pasager a fost rănit de bagajele căzute.