Bacalaureat 2023: Sesiunea de toamnă începe astăzi, 7 august / Programul complet

Bacalaureat 2023: Sesiunea de toamnă începe astăzi, 7 august / Programul complet
Sursa foto: Shutterstock

Elevii care nu au promovat examenul de Bacalaureat 2023 o pot face în sesiunea de toamnă, care începe astăzi, 7 august, cu proba competențelor, relatează Antena3.ro.

BAC 2023: Mii de tineri încep examenele din sesiunea de toamnă pe 7 august

Începe sesiunea de toamnă a Bac 2023, sesiune la care sunt aşteptaţi mii de candidaţi.

Este vorba despre cei care au picat examenul de Bacalaureat la sesiunile precedente, inclusiv din anii precedenţi, dar şi despre candidaţii care nu s-au putut prezenta, din diferite motive, candidaţii care au fost eliminaţi sau chiar şi candidaţii care nu au putut încheia clasa a XII-a în timp util pentru a susţine examenul în prima sesiune din acest an, respectiv acei candidaţi care au avut corigenţe.

Sesiunea de toamnă de la examenul de Bacalaureat 2023 începe pe 7 august 2023 şi durează aproximativ 3 săptămâni, până pe 29 august, însă examenele propriu-zise se susțin doar în 4 zile, potrivit sursei citate.

Calendar sesiunea de toamnă Bacalaureat 2023

Iată programul complet al sesiunii de toamnă a Bac 2023, potrivit Edupedu.ro:

  • 7–11 august 2023: Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și într-o limbă străină, precum și a competențelor digitale.
  • 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 26–28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`