Luni, 19 iulie, încep înscrierile pentru Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă. Înscrierea candidaţilor pentru examenul de bacalaureat se face, prin fişă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit, numai în perioada 19 – 26 iulie 2021.
– Pentru candidaţii din anii precedenţi şi pentru candidaţii din seria curentă, în cazul celei de a doua sesiuni, înscrierea se face, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat, de către secretariatul unităţii de învăţământ pe care candidaţii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceştia:
– Pentru candidaţii din seriile anterioare, în situaţia schimbării domiciliului în altă localitate, menţionată ca atare în buletinul/cartea de identitate, candidaţii se pot înscrie pentru a susţine bacalaureatul la o unitate de învăţământ de acelaşi profil, stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu al candidatului. În afara acestei situaţii, înscrierea în alt judeţ este permisă numai cu aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat, în urma unei cereri motivate şi
însoţite de documente doveditoare, transmise la Direcţia Generală Educaţie și Învățare pe Tot Parcursul Vieții.
– Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiuni anterioare de bacalaureat organizate începând cu anul 2003 şi care solicită recunoaşterea unor probe promovate în aceste sesiuni, vor prezenta la înscriere şi o adeverinţă, eliberată de unitatea de învăţământ absolvită, din care să reiasă rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat în sesiunile menţionate. Adeverinţa va preciza, pentru fiecare sesiune, disciplina susţinută şi nota obţinută la fiecare din probe. În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la una/la mai multe probe sau a fost eliminat din examen, acest lucru va fi menţionat în adeverinţă. Adeverinţa va fi semnată de directorul şi de secretarul unităţii de învăţământ absolvite şi va purta ştampila acesteia.
– Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiunile de bacalaureat organizate în anul 2010 pot solicita recunoaşterea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale și a probelor scrise susținute în aceste sesiuni. Pentru acești candidați, în adeverința menționată la alin.(1) vor fi precizate și rezultatele obţinute la aceste probe.
În 2020, rata de promovare a examenului de Bacalaureat în sesiunea de toamnă a fost de 34,1%, în creștere cu aproape un procent față de anul anterior.
Înscrierile pentru Bac 2021, sesiunea de toamnă, se pot face pe parcursul a 8 zile, în intervalul 19 – 26 iulie, cu fișa de înscriere și actele necesare, la secretariatele liceelor absolvite de fiecare candidat.