Eleviiclasei a XII-a din ciclul de învățământ superior susţin miercuri, 24 iunie, proba la Istorie,în cadrul examenului de Bacalaureat 2020. Următorul examen prin care elevii de clasa XII-a vor trece este la ”proba la alegere a profilului și a specializării”, care va avea loc în data de 25 iunie.
Absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică susțin astăziexamenul laistorie,care se numără printre ultimele probescrisede laBacalaureat 2020, în conformitate cu calendarul emis de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Probala Istoriea început la ora 09.00, accesul elevilor fiind permis până la ora 08.30. Timpul destinat elaborării lucrării este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele de la examenul de Istorie sunt monitorizate audio-video.
Tot în cursul zilei de astăzi, elevii de clasa a XII-a s-au prezentat la unitățile de învățământ pentru a susține examenul de Bacalaureat 2020, la proba de Matematică.
Joi este programată ”proba laalegere a profilului și a specializării”, aceasta fiind de altfel și ultima din sesiunea de Bacalaureat 2020.
Primele rezultate vor fi comunicate în data de 30iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen).
Contestaţiile pot fi depuse pe data de 30 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi la 1 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), inclusiv prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi transmit prin mijloacele electronice şi o declaraţie-tip în care vor menţionacă au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Examenul naţional de Bacalaureat 2020se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Probele orale de la bacalaureat vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute la respectivele discipline, în urma unor examene specifice.
Reamintim că din programele pentru disciplinele de examen au fost excluselecţiile care trebuiau parcurse în semestrul al II-lea din acest an şcolar.
La intrarea în centrul de examen/unitatea de învăţământ, cadrele medicale au efectuat un triajepidemiologic al elevilor. Astfel, elevilor li s-a măsurat temperatura cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuiasă depăşească 37.3 ̊C.
La prima sesiune de Bacalaureat 2020 s-au înscris peste 100.000 de absolvenţi de liceu. Cei mai mulți elevi sunt înscriși la București.
Programele de examenpentru Bacalaureat 2020 au fost aprobate prin Ordinul de ministru 4115/10, în luna aprilie, fiindpublicate, ulterior, în Monitorul Oficial.
În sesiunea specială a examenului deBacalaureatvor putea participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, cei care au fost în izolare, carantină sau cei care nu au reușit să ia parte la prima sesiune dinmotive medicale.
Pentru sesiunea specială a examenului deBacalaureat, absolvenții clasei a XII-a se pot înscrie în perioada 29 iunie – 3 iulie.
Proba scrisă la limba și literatura română este programată pentru 6 iulie.
Cea de-a doua probă scrisă, examenul obligatoriu al profilului, se va desfășura pe data de 7 iulie, iar proba la alegere a profilului/specializării, va avea loc pedata de 8 iulie.
Rezultatele vor fi afișate pe 10 iulie, zi în care vor putea fi depuse și contestațiile. Rezultatele finale vor fi anunțate pe data de 12 iulie.
În sprijinul elevilor de clasa a XII-a, Centrul Național de Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației a publicat mai multeseturi de teste de antrenamentpentru Bacalaureat 2020, precum și baremul de corectare.