Pentru prima oară în istoriadesfășurării examenului de bacalaureatîn România, anul acesta probele orale la BAC 2020 nu vor mai avea loc în timpul anului școlar, ci în timpul sesiunii de examene. Ministerul Educației a decis ca examenul de Bacalaureat 2020 să înceapă pe 9 iunie. Deocamdată, organiyarea online a Bacalaureatului este doar o ipoteză în cazul unei evoluţii defavorabile după măsurile de relaxare din 15 mai.
Elevii din anii terminali vor reveni la cursuri pe data de 2 iunie. Astfel, vor avea doar două săptămâni de pregătire înaintea examenelor efective. Situațiile școlare se vor încheia cu două note, iar tezele nu se vor mai susține.
Elevii din anii terminali vor avea posibilitatea să participe la ore opționale de pregătire în vederea examenelor, în sălile de curs, iar pentru accesul la orele de pregătire și la examene se vor pune în aplicare, similar, aceleași măsuri ca pentru cele două examene.
25 – 29 mai 2020 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
9 – 10 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris
În funcție de profilul urmat la liceu, absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii pentru examen: Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus.
30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020
13 – 27 iulie 2020 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
18 august 2020 – Limba și literatura română – proba E.a – proba scrisă
19 august 2020 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă 20 august 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
21 august 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
24-25 august 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
25 august 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
26 – 27 august 2020 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
27 – 28 august 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 august 2020 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 16,00)
29 august – 2 septembrie 2020 – Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2020 – Afișarea rezultatelor finale
„Luăm în calcul să dăm probele de competenţe de la bacalaureat online”, a afirmat ministrul Monica Anisie, săptămâna trecută. În fapt, scenariile vor fi mai clare în funcţie de cum vor evolua lucrurile după realaxarea din 15 mai. Dacă datele vor arăta o gestionare a plafonului de cazuri de COVID-19, bacalaureatul are toate şansele să se susţină în instituţile de învăţământ, cu respectarea, desigur, a măsurilor de protecţie necesare.
Dacă numărul de cazuri vor creşte după 15 mai, situaţia susţinerii Bacalaureatului va fi analizată în funcţie de noile date.
Liderul Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, a vorbit despre toate posibilitățile desfășurării examenului de bacalaureat online în România, într-un interviu acordat DC News.
„Este foarte greu să dai examenul de bacalaureat online. Este foarte greu, ar trebui să ai o platformă care să susțină nu numai numărul de elevi, ci și desfășurarea acestui examen. Nouă ne este greu în universități, oricum avem și noi teama că unii dintre candidați ar vrea să utilizeze procedee necurate.
Să știți, învățământul la distanță implică să ai examen față în față cu profesorul. Faptul că se face predarea la distanță este una, dar examenul trebuie față în față. Acestea sunt regulile mondiale, trebuie să te vadă profesorul, măcar față în față la calculator, să știe că ești tu cel care susține proba.
E complicat un examen de bacalaureat în mediul acesta online fiindcă, cu siguranță, neavând experiența în acest sens, nu ar putea fi un examen drept”, a conchis liderul Alma Mater.