Bacalaureat 2020. Baremul de corectare la Istorie

Bacalaureat 2020. Baremul de corectare la Istorie

Absolvenții de liceu au bifat astăzi prin cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat, proba scrisă la Istorie, cea obligatorie a profilului/specializării. Subiectul a conținut trei mari puncte, iar candidații așteaptă cu mare interes baremul de corectare.

Proba scrisă la Istorie a durat 3 ore. Candidații care au susținut proba au fost scanați și au avut temperatura sub 37,3 grade Celsius.

Pentru a promova examenul de Bacalaureat 2020, un candidat trebuie să susțină toate cele 3 examene scrise și să obțină cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea. De asemenea, media aritmetică a celor trei probe trebuie să fie minim 6.

Baremul la Istorievafi publicatpe B1.ro, imediat după ce Ministerul Educației îlva anunța oficial.

Bacalaureat Istorie 2020. Barem

Calendarul examenului de Bacalaureat 2020

Examenul de Bacalaureat continuă pe data de 25 iunie, cu proba la alegere a profilului și a specializării.

Rezultatele probelor scrise vor fi afișate pe data de 30 iunie, până la 12:00, iar depunerea contestațiilor se va putea face în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv în ziua de 1 iulie, intervalul orar 08:00 – 12:00.

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2020 vor fi afișate în data de 5 iulie, informează Ministerul Educației.

Istoria examenului de Bacalaureat, pe scurt

Anul trecut, promovabilitatea a fost de 67,2%. Cea mai slabă rată de promovare a fost în 2012, când doar 44,4% dintre studenți au reușit să obțină de trecere. În 2011, rezultatele au fost aproximativ la fel de slabe. Doar 45,7% au trecut examenul, asta după ce în 2010 promovaseră 69,3%, iar până atunci, peste 80% dintre liceeni reușeau să obțină diploma de BAC, an de an. Introducerea camerelor de supraveghere în timpul mandatului lui Daniel Funeriu a schimbat radical fața „examenului maturității”.

Examenul de Bacalaureat își are originea în Franța. Napoleon Bonaparte l-a introdus în 1801, punând astfel bazele învățământului modern în țara sa. În România, Bacalaureatul a fost introdus în anul 1925, de către Dr. Constantin Angelescu, în timpul domniei Regelui Ferdinand I.

Sesiunea specială a examenului de BAC 2020

Anul acesta avem în premieră o a doua sesiune a Bacalaureatului.

În sesiunea specială a examenului de Bacalaureat vor putea participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, cei care au fost în izolare, carantină sau cei care nu au reușit să ia parte la prima sesiune din diverse motive medicale.

În sesiunea specială, probele scrise sunt programate pentru 6,7 și 8 iulie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)