Viorica Dăncilă enumeră cele 10 ‘măsuri de austeritate’ ale programului de guvernare propus de PNL. Își apără propriile măsuri

Publicat: 24 10. 2019, 18:35
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ludovic Orban a reușit să șocheze o țară întreagă atunci când a somat actualul Guvern să nu crească salariul minim, iar programul de guvernare al PNL cuprinde 10 măsuri de austeritate, a precizat premierul interimar Viorica Dăncilă, într-o postare de pe Facebook, de joi.

Într-o primă fază, Viorica Dăncilăcriticăfaptul că PNL ar intenţiona să taie salariile din sectorul public pe motiv că „va afecta peste 1,2 milioane de familii de români”. Adică aceleaşi salarii (mai ales cele din administraţia publică) mărite din pix, fără nicio corelaţie cu productivitatea, fără să se ţină cont de impactul bugetar şi susţinute prin împrumuturi succesive, la dobânzi mari (multe cu date scadente pe termene foarte lungi).

Ea a apreciat şi că noile salarii publice ar urma să fie calculate în funcţie de salariile „din zona gri” de la privat. Asta deşi salariile care se află „în zona gri” sunt greu sau imposibil de determinat (şi dacă sunt greu de determinat, nu pot fi luate în calcul).

„1. Tăierea salariilor angajaților din sectorul public. PNL spune explicit că va modifica Legea salarizării, în ideea de a aduce salariile din sistemul public la nivelul celor din privat. PNL însă nu ține cont că în privat sunt multe salarii situate în zona gri, cu un venit mic pe cartea de muncă, completat de angajator cu bonusuri. Prin urmare „echilibrarea” salariilor de la stat cu cele din privat pleacă de la o premisă falsă. Această reducere a salariilor din sistemul public va afecta peste 1,2 milioane de familii de români!”

Ulterior, premierul interimar critică şi „anularea voucherelor de vacanță”, asta deşi programul de guvernare al PNL nici măcar nu are prevederi în acest sens.

„2. Anularea voucherelor de vacanță. Este o consecință inevitabilă a modificării Legii salarizării, anunțată în programul PNL. Pe lângă faptul că se anulează un beneficiu câștigat de salariații din sectorul public, măsura este devastatoare pentru turismul românesc.”

Oarecum corelat de primul punct, premierul critica faptul că PNL nu ar intenţiona să crească şi mai multe veniturile şi-aşa supradimensionate din multe sectoare bugetare.

„3. Anularea majorărilor de salarii prevăzute de PSD în Legea salarizării. Este o consecință implicită a modificării Legii salarizării, în sensul „echilibrării” cu salariile din privat.”

În plus, premierul a caracterizat drept „măsură de austeritate” faptul că programul PNL considera exagerate creşterile salariului minim pe economie. Asta deşi şi aceste creşteri au fost făcute tot din pix, tot fără corelaţie cu productivitatea şi adeseori, în ciuda opoziţiei mediului de afaceri.

„4. Reducerea salariului minim. Guvernul Orban consideră că majorările salariului minim au fost „exagerate”.”

Foto: Premierul Viorica Dăncilă şi fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea (sursă foto: hepta.ro)

În continuare, Viorica Vasilică Dăncilăa criticat faptul că PNL ar intenţiona să nu majoreze salariile din învăţământ. Asta deşi măsură nu fusese inclusă nici în programul de guvernare al PSD pentru 2017-2020. Şi, coincidenţă sau nu, majorarea salariilor din învăţământ a fost decisa în 2019 (prin „Legea salarizării”), şi programată pentru 2020 (care este an electoral).

„5. Anularea majorării anticipate a salariilor din Învățământ prevăzută pentru 1 septembrie 2020. Programul PNL nu își asumă această majorare.”

De asemenea, tot măsura de austeritate ar fi o eventuală îngheţare a pensiilor (de asemenea mărite artificial şi susţinute prin împrumuturi succesive).

„6. Anularea creșterii punctului de pensie la 1.775 lei pentru 1 septembrie 2020. Programul PNL nu își asumă această majorare.”

„7. Închiderea sau comasarea spitalelor. Se revine la măsura Guvernului Boc de „comasare” a spitalelor neperformante.”

Nu în ultimul rând, Viorica Dăncilăcriticăşi o eventuală liberalizare a preţului la gaze naturale prin abrogarea OUG 114 „a lăcomiei”.

8. Creșterea tarifelor pentru populație la gaze naturale și energie electrică prin înlăturarea plafoanelor din OUG 114.”

„9. Reorganizarea agențiilor de plăți în agricultură (care au funcționat impecabil din 2007, mai puțin în guvernarea Cioloș, în 2016).

10. Anularea programului „Tomate românești””.

Foto: Premierul interimar Viorica Dăncilă în campanie electorala, într-un spital

Postarea originală de pe Facebook a VioricăiDăncilă