B1 TV va difuza sâmbătă de la ora 15.00, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „360 de grade” filmul documentar „Ținutul Anei, ținutul misterelor”, scris și regizat de Leonardo Tonitza

B1 TV va difuza sâmbătă de la ora 15.00, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii 360 de grade filmul documentar Ținutul Anei, ținutul misterelor, scris și regizat de Leonardo Tonitza

B1 TV va difuza sâmbătă de la ora 15.00, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „360 de grade” filmul documentar „Ținutul Anei, ținutul misterelor”, scris și regizat de Leonardo Tonitza.

„Ținutul Anei, ținutul misterelor” este singurul proiect cinematografic dedicat fenomenologiei complexe din munții Buzăului, producție care s-a desfășurat în paralel cu cercetările realizate în premieră în zona sacră de o echipă multidisciplinară de savanți specializați în arheologie, etnologie, lingvistică, neuroștiințe, fenomene inexplicabile, cercetări aerospațiale.

Filmările și cercetările au fost demarate în urmă cu 5 ani, reușindu-se în această perioadă descoperirea și interpretarea multor simboluri, înscrieri realizate în piatră ( petroglife ), găsirea unor chilii săpate în stâncă a căror intrări au fost colmatate în trecerea timpului, precum și surprinderea în premieră, de manifestării a unor fenomene caracteristice munților Buzăului, povestite de localnici și intrate în legendele zonei: lumini inexplicabile care se deplasează voluntar atât pe cer cât și pe sol, obiecte zburătoare neidentificate ce apar în zonele cu situri arheologice, siluete aparent umane, desprinse din alt timp.

În zona sacră din munții Buzăului există cea mai mare concentrație de petroglife din Balcani; mii de mesaje codate nedescifrate de secole. Este pentru prima dată când intrăm într-o lume uitată până la a o pierde iremediabil. Este Athosul Românesc. Iar începuturile acestui ținut par a fi o legendă. Sau poate adevăruri rătăcite.

Deloc întâmplător, Ținutul Anei are și cea mai mare concentrație de apariții de Iele, Ileana Pădurii sau Fata Pădurii, așa cum reiese din celebrul Atlas Etnografic Român. Cu mai puțin de un secol în urmă, aici în munții Buzăului, Ielele erau cât se poate de reale în descrierile localnicilor, ca să nu mai vorbim de trăirile celor cărora deja le intersectase calea. Echipa de filmare a considerat că este o greșeală ca întâmplările cu Iele povestite de oameni fără carte și care culmea, se manifestă și în prezent, să fie considerate instantaneu relatări imagistico-spirituale. În premieră, o cameră de supraveghere surprinde ceea ce pare a fi dansul Ielelor, eveniment ce determină un amplu studiu interdisciplinar al unui fenomen milenar inexplicabil.

Echipa de cercetare a identificat în anii de căutări, urmele de viețuire a Sfântului Sava zis și Gotul, de fapt Sava de Buzău – cel mai important creștinător al daco-românilor, poate chiar locul de înhumare al acestuia. Martirizarea lui Sava a născut cea mai importantă comunitate creștină antică de pe teritoriul României și arată locul corect de unde s-a răspândit noua religie.

Memoria colectivă românească a reținut numele de Ana, palindromul perfect, cu toate atributele specifice cultului Marii Zeițe Mamă; poate este chiar numele tuturor preoteselor șaman ori a celor care inițiate fiind, se dedicau acestei vocații ce a dat sens și viitor umanității ori poate chiar este numele  propriu a primei divinități feminine, a incantațiilor ce facilitau accesul la revelație, la profeție. Doar timpul desparte în etape parcursul avut de acest nume, Ana, cu reale valori sacre.

Și pentru că toate acestea trebuiau să aibă o casă, un loc de început și al memoriei permanente a unui cult ce stă la baza spiritualității universale, adică a cultul Marii Zeițe Mamă, a preoteselor șaman, românii au marcat și un teritoriu, căruia i-au spus ,,Ținutul Anei,, sau arhaicul ,,Pământurile Lu’Ana,, tocmai aici, în munții Buzăului.

Difuzarea documentarului pe B1 TV sâmbătă de la ora 15.00 va fi precedată de o discuție pe care Alina Bădic, realizatoarea emisiunii „360 de grade” o va avea cu regizorul Leonardo Tonitza.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)
21:36 - Au început lucrările de extindere a plajei într-o stațiune preferată de tineri. Când se estimează că vor fi finalizate
21:31 - Elena Lasconi: „A fost unul dintre cele 6 momente în care s-a încercat scoaterea mea din această cursă pentru prezidențiale”. Ce spune președinta USR despre situația creată privind candidatura lui Crin Antonescu (VIDEO)
21:23 - Mai puține locuri de muncă în străinătate. Motivul pentru care multe țări din Europa au avut parte de restructurări