B1 TV și-a reînnoit licența cu încă nouă ani, iar postul de televiziune se pregătește de emisia HD. Solicitarea de prelungire a fost votată în unanimitate de membrii prezenți în ședința CNA de joi.
„Ne pregătim de HD. Va fi o investiție de 800.000 de euro. Undeva la finalul anului sperăm că va fi gata, cu studiourile noi și cu echipamentele. Deja transmitem în format 16:9, urmează să fim și HD”, a declarat Sorin Oancea, CEO al postului B1 TV şi unul dintre acţionari, alături de Gheorghe Constantin Păunescu.
Ultima prelungire de licență a postului B1 TV, operat de societatea B1 TV Channel, a avut loc în anul 2011, iar ea urma să expire la finalul lunii mai.
„Suntem cu datoriile la zi, iar comercial suntem bine. De asemenea, cred că avem o linie editorială echilibrată”, a mai adăugat Sorin Oancea în discuțiile care au avut loc înaintea votului din cadrul CNA.