Rata de promovare în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 este chiar mai dezastruoasă decât în prima sesiune. La cât a ajuns ea
Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2019 se situează la 30,8%, se aratăîntr-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).
Cu toate acestea, mai indică ministerul, rata de promovabilitate este cu 3,9% mai mare decât cea din sesiunea de toamnă a anului trecut (care a fost de 26,9%).
Numărul total al absolvenților care au promovat este de 10.718, din care 8.049 provin din promoţia curentă, iar 2.669 din promoţiile anterioare.
Rata de success pentru promoția curentă (2018-2019) este de 34,2%, superioară cu peste 1%, comparativ cu sesiunea a II-a a anului trecut (33,1%). În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 23,7%.
S-au prezentat 34.815 candidaţi din cei 43.528 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 70 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.
Procente de promovare peste 40% figurează în judeţele Harghita (44,44%), Iași (43,69%), Gorj (42,46%), Albă (41,18%) și Dolj (40,36%). Rata de reușită pentru candidații din Capitală este de 31,95%. Rezultate scăzute (sub 25%) s-au înregistrat în județul Giurgiu (21,85%).
Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 3 septembrie, în centrele de examen şi pe pagină web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi, 3 septembrie, pe segmental orar 12:00 – 16:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.
La sesiunea de vară, rata de promovabilitate a fost de 63,78%, cea mai slabă din ultimii cinci ani.