Compania HBO este pe punctul de a da undă verde unui nou serial din universul „Game of Thrones” (în traducere „Urzeala tronurilor”), care s-ar axa asupra Casei Targaryen, informează Variety.
Mai exact, serialul s-ar baza pe evenimentele din cartea “Fire and Blood” (în traducere „Foc şi Sânge”), care spune povestea lui „Aegon Cuceritorul” sau „Aegon the Dragonbane”, amândoi strămoşi ai lui „Daenerys Targaryen”. Evenimentele s-ar situa, astfel, cu aproximativ 300 de ani înaintea celor din seria originală.
Informaţia nu a fost confirmată de HBO, ci ar fi venit prin intermediul creatorului universului „Game of Thrones”, George R.R. Marin.
Anunţul a venit în contextul în care au început deja filmările pentru următorul următorul serial din universul ‘Game of Thrones’, denumit „Bloodmoon”. Evenimentele din acest nou-serial se petrec cu câteva mii de ani înainte de cele din „Game of Thrones”, într-o lume complet diferită faţă de cea întâlnită în seria anterioară.
În această producţie este implicat, în procesul de redactare al scenariului, şi Georghe R.R. Martin. El a mai fost implicat și în redactarea scenariului pentru „Game of Thrones”, însă doar până la sfârşitul sezonului 5 – cu efecte vizibile asupra calităţii serialului.
Alături de el se afla şi Jane Goldman, o scenaristă cunoscută pentru „Kick-Ass” şi „X-Men: First Class”.
Foto: Emilia Clarke în rolul lui „Daenerys Targaryen” (sursă foto: hepta.ro)