CRONICĂ DE CARTE // Edward Snowden: Supravegherea internetului e finanţată de o armată de guverne lacome după volumul vast de informaţii / CIA are propriul internet, un fel de Facebook și o variantă proprie de Google

CRONICĂ DE CARTE / Produsul pe care companiile de e-commerce ni l-au vândut am fost chiar noi înşine, pentru ca ulterior tot ceea ce dezvăluiam să fie supravegheat şi vândut în secret unei armate de guverne lacome după volumul vast de informaţii, fără ca publicului să i se acorde vreodată un vot sau măcar o şansă de a-şi exprima opinia în acest proces, se numărăprintre lucrurile scrise de Eduard Snowden în cartea sa „Dosar Permanent”, apărută în librăriile din România prin intermediul Librăriilor Nemira.

În carte, Snowden atinge numeroase aspecte ce ţin de modul de organizare al CIA-ului, de modul în care serviciile de informaţii (CIA, NSA) îşi recrutează agenţii, de modalitatea în care internetul a evoluat până când ar fi devenit un instrument de supraveghere, dar şi numeroase detalii ce ţin de viaţa personală.

• „Colapsarea” internetului de către „câţiva privilegiaţi”

Chiar la începutul cărţii, Eduard Snowden deplânge „sfârşitul internetului aşa cum îl ştia el” şi „începutul capitalismului de supraveghere”, asociind acest proces cu intrarea „în colaps” a internetului.

„Internetul de astăzi e de nerecunoscut. Merită menţionat că schimbarea aceasta a fost o opţiune conştientă, rezultatul unui efort sistematic al câtorva privilegiaţi. Graba timpurie de a transforma comerţul în e-comert a dus rapid la o bulă şi apoi, imediat după începutul mileniului, la colaps”.

Snowden pune acest proces în seama unui „efort sistematic al câtorva privilegiaţi” care, „sub promisiunea comodităţii” i-au făcut pe oamenii obişnuiţi să renunţe la site-uri şi să apeleze tot mai frecvent la servicii precum cele oferite de Facebook şi Gmail.

„Ulterior, companiile au înţeles că utilizatorii care intrau online erau mult mai puţin interesaţi să cheltuiască decât să partajeze, iar conexiunea umană pe care o făcea posibilă internetul putea genera bani.

Dacă oamenii doreau să intre online, în primul rând ca să le spună rudelor, prietenilor şi străinilor ce făceau ei, (…) atunci companiile nu trebuiau decât să-şi dea seama cum să se interpună în mijlocul schimburilor sociale şi să le transforme în profit.

Acesta a fost începutul capitalismului de supraveghere şi sfârşitul internetului aşa cum îl ştiam eu. (…). Promisiunea comodităţii i-a determinat pe oameni să-şi schimbe site-urile personale – care necesitau întreţinere constantă şi laborioasa – cu o pagină de Facebook şi cu un cont Gmail.”

Un alt motiv, în afară comodităţii, pentru care companiile de e-comert ar fiavut atât de mult succes ar fi fost faptul că au găsit un produs pe care să-l vândă publicului: pe noi înşine.

De remarcat ar fi faptul că modul de conspiraţionist de expunere a problemei de către Snowden vrea să dea impresia că utilizatorii de internet au fost mereu nişte victime, nişte păpuşi pe care companiile de e-commerce le-au manipulat până când eforutirle lor au fost încununate cu succes. El nu acordă, în niciun rând al cărţii, importanțănoţiunii de „responsabilitate individuală”.

„Urmaşele companiilor de e-comert care eşuaseră pentru că nu putuseră găsi nimic care să ne trezească interesul de a-l cumpăra aveau acum un nou produs pe care să-l vândă. Chiar noi înşine am fost acel produs.”

Foto: Edward Snowden (sursă foto: Twitter / Edward Snowden)

• Supravegherea internaților, finanţată de „o armată lacome de guverne”

Edward Snowden descrie şi modul în care guvernele (nu specifică exact care, cu excepţia celui american) au încurajat supravegherea datelor personale ale utilizatorilor. Descrie, de asemenea, şi nivelul de vulnerabilizare alinternetului de la începutul anilor 2000′, un detaliu care, in situatia in care s-ar confirma, ar însemna că supravegherea internetului de care vorbește Snowden a fost inițiatăchiar din anii 90′.

„Interesele noastre, activităţile noastre, locurile în care ne aflăm, dorinţele noastre – tot ceea ce dezvăluiam, în cunosecinta de cauză sau nu, era supravegheat şi vândut în secret, pentru a amâna inevitabilul sentiment de violare pe care majoritatea dintre noi îl au abia acum.

Iar această supraveghere continuă să fie încurajate activ, ba chiar finanţată de o armată de guverne lacome după volumul vast de informaţii pe care l-ar câştiga. La începutul anilor 2000 aproape niciun fel de comunicaţii online nu erau criptate, cu excepţia autentificărilor, a e-mailurilor şi tranzacţiilor financare, ceea ce însemna că, în multe cazuri, guvernele nici nu trebuiau să se sinchisească să abordeze companiile pentru a şti ce făceau clienţii lor. Puteau spiona lumea fără să sufle pur şi simplu niciun cuvânt”.

Ce nu precizeazăSnowden în carte este faptul că unele dintre informații oferite rușilor și chinezilor de către Snowden prezentau tehnici prin care agenții britanici și americani puteau fi identificați. Alte informații erau legate de sistemele de apărare ale NSA, altele erau legate de posesia și de transmiterea de informații personale ale cetățenilor britanici și germani – inclusiv ale Cancelarului Angela Merkel – de către Agenția Națională de Securitate (NSA).

Foto: Sediul CIA (sursă foto: Facebook / CIA)

Chiar dacă în carte nu numeşte exact „guvernele lacome”, în 2015 (anul în careSnowden a aruncat în spaţiul public informaţii confindențiale), o parte a acestora ofereau detalii despre colaborarea dintre serviciile de informații germane, franceze, spaniole, olandeze, suedeze și britanice pentru înființarea unei rețele de supraveghere a Internetului și a telefoanelor. Principalul „guvern lacom” vizat de Snowden este, însă, guvernul Statelor Unite.

„Ignorând complet carta fondatoare, guvernul american a căzut victimă ispitei şi după ce a gustat fructul aceşti pom otrăvitor, a fost cuprins de o febră inexorabilă. Statul şi-a asumat în secret puterea supravegherii în masă, o autoritate pe care, prin definiţie, îi afectează pe cei nevinovaţi într-o măsură mult mai mare decât pe cei vinovaţi.

Abia când am priceput mai bine această supraveghere şi prejudiciile ei, am devenit obsedat de înţelegerea cănouă, publicului (…) nu ni s-a acordat niciodată un vot sau măcar o şansă de a ne exprima opinia în acest proces. Sistemul aproape universal de supraveghere a fost creat nu doar fără consintamantul nostru, ci într-un mod care ne-a ascuns în mod deliberat toate aspectele programelor sale. La fiecare pas, procedurile de schimbare şi consecinţele lor au fost ţinute secrete pentru toată lumea, inclusiv pentru majoritatea leguitorilor. (…) O simplă aluzie care să ajungă la urechile Congresului, ale unui judecător sau ale unui avocat ar fi constituit o infracţiune atât de gravă, încât chiar şi schiţarea cadrului general ar fi dus la condamnarea pe viaţă într-o închisoare federală”.

Din Statele Unite, Edward Snowden a fugit în China şi mai apoi în Federația Rusă, unde a fost preluat direct de FSB. Rusia fiind una dintre cele mai criticate state pentru modul în care se foloseşte de spaţiul cibernetic pentru manipulare, atât a evenimentelor din interiorul ţării, cât şi din afara ei.
În schimbul azilului, Edward Snowden a oferit cele mai multe informații Federației Ruse și într-o măsură mult mai limitată şi Chinei.

Foto: George Tenet, fostul director al CIA din perioada administraţiei Bush (sursă foto: Facebook / CIA)

• De ce CIA-ul acceptăcu atâta uşurinţă ideea de încălcare a intimităţii publicului

Edward Snowden nu acordăfoarte mult spaţiu explicării concrete acestui lucru, ci oferă doar câteva detalii. În schimb, el se concentrează pe descrierea modalităţii prin care serviciile de informaţii au creat, în mod deliberat, o „confuzie globală fără precedent”.

„Nicăieri aceastăregresie nu a fost mai evident decât în relaţiile guvernelor cu presa. Încercările aleşilor de a submina legimitatea jurnalismului (…) au fost ajutate şi aţâţate de un atac total asupra principiilor adevărului. În mod deliberat, realul este combinat cu falsul, prin intermediul unor tehnologii care pot amplifica aceasta îmbinare până la nivelul unei confuzii globale fără precedent.

(…) Aceleaşi agenţii care, de-a lungul întregii mele cariere, au manipulat informaţii pentru a crea pretexte pentru războaie – au utilizat politici ilegale şi un sistem judiciar dubios pentru a defini şi a permite răpirile ca ‘extradari de exceptie’, torturile ca ‘interogari imbunatatite’ şi interceptările telefonice drept ‘colectari angro'”.

Îmi iubesc ţara şi cred în serviciile publice (…). Toată munca pe care o depusese atâţia ani – pentru cine lucrasem? Cum aveam să echilibrez contractul de păstrare a secretului, semnat cu agenţiile care mă angajaseră, şi jurământul pe care-l depusese pentru a respect şi apăra principiile fondatoare ale ţării? (…) nu doream decât ca guvernul şi IC să revină la urmărirea idelurilor pe care le declaraseră ele însele. (…) Au trecut şase ani de când am depus mărturie, doarece asistăm la un declin al angajamentului aşa-ziselor guverne avansate din toată lumea de a proteja intimitate aceasta, pe care eu o consider – la fel ca ONU – un drept fundamental al omului”.

Snowden merge până în punctul în care să pretindă că, de fapt, el nu a făcut public niciun document, admiţând simultan că le-a dezvăluit jurnaliştilor. Altfel spus, a înmânat presei informaţii furate pe o perioadă de trei luni (presa fiind un canal prin care informaţiile devin publice, chiar şi cele secrete), astfel încât ulterior să pretindă că nu a făcut nimic public (şi foarte probabil şi pentru a se proteja pe el însuşi).

„De aceea am dezvăluit documentele guvernului numai câtorva jurnalişti. De fapt, numărul de documente pe care le-am dezvăluit direct publicului este egal cu zero”.

În fapt, strategia prin care Snowden a oferit informații presei a fost foarte bine pusă la punct. Astfel, ele au fost prezentate în etape, niciodată la pachet. În felul acesta, opiniei publice din Vest – ținta principală – i s-a oferit posibilitatea să reacționeze la fiecare informație în parte.

La un moment dat în carte, el admite că: „Un guvern poată să acunda informtii. Chiar şi celei mai transparente democraţii din lume i se poate îngădui secretizarea, de exemplu, identitatea agenţilor sub acoperire şi mişcările trupelor sale pe teren”.

De asemenea, el susţine că a identificat şi motivul pentru care CIA-ul nu împărtăşeşte îngrijorările legate de intimitatea informaţiilor.

„Când eşti într-un sediu CIA şi vrei să intri online, mai întâi trebuie să bifezi căsuţa Acceprarea Monitorizării, ceea ce înseamnă că tot ce faci este înregistrat şi că eşti de acord să renunţi complet la intimitate. Ajungi să bifezi atât de des căsuţa aia, încât îţi intră în reflex. (…) După părerea mea, acesta este principalul motiv pentru care cei care lucrează la CIA nu împărtăşesc îngrijorarea civililor cu privire la posibilitatea de a fi urmăriţi online (…).

Sunt puţini aceia care îşi dau seama de asta, dar CIA are propriul internet şi propriul web. Ba are şi un fel de Facebook al ei, care le permite agenţilor să socializeze. Are propriul tip de Wikipedia care oferă agenţilor informaţii despre echipe, proiecte şi misiuni. Şi are o variantă proprie de Google – de fapt, asigurată chiar de Google – pe care agenţii pot căuta ce vor în această reţea secretă (…).”

Foto: Coperta cărții „Dosar Permanent” (sursăfoto: Editura Nemira)